Salvatorii au rămas complet uimiți când l-au tras pe câinele husky, pe numele lui Snowflake, lângă mormânt. Se lupta din răsputeri iar salvatorii pur și simplu nu înțelegeau de ce, însă imediat după aceea au văzut o gaură în pământ în spatele mormântului. Să fi avut vreo legătură comportamentul ciudat al lui Snowflake cu ce era în acea gaură?
Abia crezând
Salvatorul era încă zdruncinat de ceea ce tocmai scosese din gaură. Îl văzu pe Snowflake trăgând atât de tare de lesă, încât celălalt salvator abia îl putea ține în frâu.
Neasigurând mormântul
În tot acest timp, oamenii aveau impresia că husky-ul proteja mormântul răposatului său proprietar. Nu avea nimic de-a face cu Gladys, dar avea de-a face cu ceva ce lăsase aceasta în urmă…
Dezgropase husky-ul asta?
Un sentiment de groază a început să îi cuprindă pe salvatori. Oare chiar a dezgropat Snowflake asta de aici…? Dar ce protejase Snowflake la mormântul regretatului său stăpân? Ce au scos salvatorii din groapă și de ce i-a șocat atât de tare?
Snowflake la cimitir
Snowflake devenise un element de bază la cimitir. Nu era neobișnuit să găsești câinele bătrân sprijinit de o anumită placă de piatră. Nu făcea prea mult zgomot și părea neinteresat să se joace cu copiii care îi făceau cu mâna. Trecuseră luni de când bătrâna sa stăpână murise, însă câinelui nu părea să-i pese.
De nemișcat
Mai multe încercări fuseseră făcute în săptămânile ce au trecut pentru a convinge câinele să părăsească noul loc de odihnă, însă era în zadar. Familia femeii știa cât de mult ținea la câinele ei și dorea să aibă grijă de el pentru ea, dar de fiecare dată cand aduceau bunătăți sau jucării pentru a face animalul să se miște de acolo, nu se clintea din loc nici măcar un centimetru.
Alături de ea în fiecare moment
Gladys și Snowflake erau cei mai buni prieteni. Cei doi au fost de nedespărțit mulți ani, petrecând tot timpul împreună. În ultimii săi ani, Gladys nu fusese niciodată singură, pentru că Snowflake a rămas alături de ea în fiecare clipă. Și se părea că intenționa să facă același lucru chiar și după moartea ei.
Prezența câinelui
Un câine adoptiv, Snowflake stătea pe stradă înainte ca Gladys să-l ia acasă. Era evident că statul afară nu era o problemă pentru el. Știind acest lucru, familia și personalul de la cimitir hotărâră să nu se îngrijoreze, cel puțin pentru moment. Lăsară câinele să rămână lângă stăpâna sa. Ba mai mult, familia îi aducea și de mâncare!
Prea aproape de mormântul lui Gladys
Avându-l pe Snowflake așezat pe piatra funerară nu era considerată o problemă. În cea mai mare parte, câinele rămânea liniștit și nu lătra la străini, stătea întins în liniște, la soare. Singura dată când Snowflake părea alarmat era când oamenii se plimbau mult prea aproape de mormântul lui Gladys. Atunci câinele se ridica pentru a apăra locul.
Era uneori dificil
Deși acest lucru nu era neapărat deranjant, devenea o bătaie de cap când familiile celor îngropați lângă mormântul lui Glady veneau în vizită. După cum îi era obiceiul, Snowflake lătra tare și privea rudele în timp ce se apropiau de morminte. Cu toate acestea, câinele rămânea pe loc și nu se mișca decât dacă se apropiau de locul lui.
După două luni
Asta dură aproximativ două luni, dar începea să fie o problemă pentru cei care vizitau în mod regulat cimitirul sau pietrele funerare apropiate de iubita stăpână a lui Snowflake. Cu toate acestea, ca în majoritatea locurilor din regiune, vremea era imprevizibilă. Se anunțase o furtună puternică ce se îndrepta spre oraș.
Nu era doar o predicție
Ploaia începuse repede și părea că se va înrăutăți. Văzând asta ca pe un semn, majoritatea locuitorilor orașului – inclusiv angajații cimitirului – își împachetară lucrurile și-și făcură planuri de a pleca din oraș. O mare parte din oraș dispăruse în decurs de câteva zile. Și dintr-un motiv bine întemeiat!
Cimitirul abandonat
După o zi și jumătate, ploaia se transformase în furtună. Inundase străzile, punându-i pe cei care rămăseseră acasă în panică. Ce era de făcut? Mai mult decât evident era faptul că nu avea să fie o furtună obișnuită. Însă, cu toate acestea, Snowflake rămase la locul lui.
Cimitirul avea să fie reparat
Din fericire, după mai multe încercări eșuate de reamenajare în zonă, orașul ridicase cea mai mare parte a terenului din cimitir și proiectase structura pentru a ajuta la limitarea daunelor provocate de inundații și pentru a preveni tragediile meteorologice să perturbe mormintele celor decedați. Mormântul lui Gladys era una din pietrele ridicate, deci Snowflake putea să rămână în cimitirul aproape abandonat.
Bietul câine era ud leoarcă
Bietul câine era ud leoarcă, în timp ce furtuna continua să inunde întreg orașul. Nu era nimeni pe teren, cu excepția acestui câine devotat, ceea ce însemna că va rămâne fără mâncare. Totuși, acest lucru nu făcu nicio diferență pentru Snowflake, care rămăsese neclintit de la locul său deasupra pietrei funerare. Era acesta un caz de loialitate profundă? Sau era altceva?
Bărci mici de salvare
Mulți oameni părăsiseră orașul cu câteva zile înainte, luând în serios previziunile meteorologice. Echipa de salvare își continuă cercetările pe stradă, căutându-i pe cei care aveau nevoie de ajutor, dar astăzi era nevoie de ajutorul lor mai mult ca niciodată.
Niciun imbold
Era devastator. Pe aproape fiecare stradă erau oameni care aveau nevoie de sprijin. Echipa muncea din greu. Fiecare dintre supraviețuitori voia să-și ia cât mai mult din bunurile personale. Acest lucru întârzia procesul.
Chemată cu un motiv
Echipa nu avea niciun motiv să se îndrepte spre cimitir. Continua să se concentreze pe a-i ajuta pe cei aflați în preajma lor. Din fericire pentru Husky, la scurt timp sosise un apel de urgență. Era un angajat de pe teren!
Trimiterea bărcii
Angajatul era tulburat, dar vorbise clar, implorând echipa de salvare să caute în cimitir câinele. Acesta explicase situația unică a lui Snowflake și, în cele din urmă, bărbații se puseră de acord să trimită o barcă în direcția cimitirului. Voiau să facă tot posibilul să găsească câinele, deși se îndoiau că va mai fi acolo.
Ajunși la cimitir
Drumul până la cimitir nu a fost ușor, deoarece ocoliseră destul de mult. Mai erau și alți oameni și animale care aveau nevoie de ajutor. Nu puteau pur și simplu să pretindă că nu există și să se concentreze doar asupra unui câine de stradă care ar putea nici să nu mai fie acolo. A doua zi, lucrurile erau practic de nerecunoscut, trecuseră cinci zile de când începuse furtuna și întreg orașul era inundat de 3 zile. Toți fuseseră izolați de cimitir.
În condiție proastă
Salvatorii erau îngrijorați. Aceștia se temeau că, dacă husky-ul încă zăcea în locul său preferat deasupra cimitirului, atunci va fi într-o stare groaznică când vor ajunge ei. Era un câine bătrân și să fi stat atât de mult timp afară nu era bine. Totuși, nu a durat mult timp până când temerile lor au fost confirmate. Zăriseră câinele bătrân de la distanță, se afla departe de țărm. În cele din urmă, se îndreptară spre piatra funerară. Snowflake stătea întins pe pământ, nemișcat. Salvatorii erau îngrijorați și nu știau sigur dacă mai este în viață, însă realizaseră că doar doarme, epuizat, deci totul decursese bine.